Azi dimineata , mi-am adus aminte de porecla mea din liceu "copilul castana".... Ce vremuri frumoase!!!
Aveam io asa o freza , nush cum naiba se innimerise , ca eram castanie in cap ( cred ca nu imi iesise culoarea la vreo vopsea , ca deh , la vremea aia le-am incercat pe toate , eram o luna blonda, o luna bruneta, o luna roscata , o luna verde, o luna gri ... si tot asa , acuma sunt natural de vreo 2 ani incoace , cred ca motivele sunt evidente ).....si unul dintre cei doi colegi ai mei ( ca atatia baieti aveam in clasa , 2 la numar, si fix cu ei ma intelegeam cel mai bine ), mi-a dat denumirea de copilul castana .... Initial nu mi-a placut , dupa care m-am obisnuit cu porecla ... eram pur si simplu : copilul castana....
Azi dimineata , mi-am adus aminte de acest copil castana , cand am dat cu piciorul la o castana in drumul meu ...
A venit toamna mi-am zis in gandul meu, au inceput sa cada castanele , si mi-am amintit de adolescenta entuziasmata si somnoroasa care aduna castanele din drum , cu ceva ani in urma. ...
Mi-e dor de mine cand eram mica, mi-e dor de zambetul meu de atunci si de lipsa experientei din zilele alea....
Mi-e dor sa am impresia ca tot ce zboara se mananca si mi-e dor sa am incredere in oameni , sa fiu ranita , sa fiu dezamagita si sa fiu mintita...
Acum toate astea nu mi se mai intampla , si daca mi se intampla , se intampla rar ... Acum nimeni nu ma mai raneste si nimeni nu ma mai minte , pentru ca acum citesc oamenii , si o fac intr-un mare stil , incat am ajuns sa nu mai am incredere nici in fapte nici in cuvinte ....
Deci ... mi-e dor de copilul castana .... care alerga prin ploaie , se juca cu visele , si prea putin o interesa ce ii va rezerva ziua de maine .....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu